Monday, January 12, 2015

Extazul... din fundul gradinii

sau Cum am dat eu de cap catorva frustrari de-ale mele
sau Respectul meu pentru lideri


Am avut in ultima vreme discutii foarte interesante despre intamplari pe pista de dans la tango (si pe langa ea)! E un aer tensionat in care mai multi followeri isi dau la iveala frustrarile. Acuma, nah, fiecare cauta sa-si spuna of-ul, poate-poate li-l rezolva cineva. Altcineva decat ele insele, evident... Nu zic ca e neaparat un lucru rau sa expui puncte de vedere, ca mai vine unu-altu si-ti mai spune parerea lui si mai inveti cate ceva. Partea mai putin placuta e ca nu se invata mai nimic pana la coada.

Acu', intaratata putin de toate astea, imi dau si io cu parerea, chiar daca nu o cere nimeni :) Dar nu oblig pe nimeni sa o citeasca (zic de la inceput, sa stiti).

Eu cred ca tangoul nu e usor! Cere mult de la o persoana - fie ea barbat sau femeie. Cere rabdare - iar majoritatea vrem ca lucrurile sa fie invatate ieri! Cere atitudine autentica - iar noi suntem obisnuiti cu mastile, cu falsul, cu pacaleala (in primul rand fata de noi insine. Ce ne mai place sa ne mintiiiim!). Cere respect! Iar noi am cam uitat ce inseamna notiunea cu adevarat. Cere sa ne exprimam pe noi insine - asta inseamna ca o femeie sa fie femeie, cu atributii si atribute feminine (ca ne sta bine!), iar un barbat sa fie barbat, cu tot tacamul. Cere sa ne uitam la noi, in noi in primul rand, si sa acceptam acele tare (cele mai adanci, ca asa e amuzant) pe care le-am bagat sub pres si nici ca mai indraznim sa le scoatem de-acolo sa le curatam. Tangoul e transformator, iar asta nu e simplu deloc!

Am citit zilele trecute postul Florinei (Florencia Floramor): "NU ESTI UNA DIN FERICITELE CARE DANSEAZA DE LA INCEPUT? Sugestii pentru followeri incepatori/intermediari", post care mie mi-a placut extram de mult si care pune degetul pe multe rani cauzate ce cele mentionate mai sus. Din pacate, observ ca ce spune Flori acolo e inteles gresit. De ce? Presupun ca din cauza frustrarilor personale si a inchistarii perceptiei provocata de ele.

Fetelor (indiferent de apartenenta, varsta, conceptii, orientari etc)! Nimeni nu va face/cauzeaza nimic daca voi nu permiteti. Suna dur, stiu. Inca as vrea sa intelegeti prin asta partea mai subtila. A nu permite nu inseamna a te lupta cu ceva/cineva ca sa iasa cum vrei tu. A nu permite inseamna a te schimba/transforma pe tine ca sa-ti fie tie BINE! Vreti sa fiti dansate? Atitudinea voastra dicteaza rezultatele in acest sens. Iar ceea ce (cred) ca spunea si Flori in articolul ei este ca a zambi, a fi mai indulgenta si intelegatoare, a tacea cand trebuie sau a vorbi cand trebuie, a te plimba prin sala sa te dezmortesti etc este, pe langa o dovada de diplomatie si inteligenta, si modul in care veti ajunge la acele rezultate cautate de voi: sa fiti dansate. Ca, hai sa fim seriosi (serioase), asta vrem, nu??? Si daca o faceti fals, daca stati pe margine cu zambetul inghetat pe buze (ca asa ati cititi ca trebuie sa zambiti, dar n-o simtiti nici macar in varful firului de par), SE SIMTE. Suntem niste "animale foarte sensibilicioase", dupa cum spunea o foate buna prietena. Simtim ce se transmite dincolo de masca. Pana la urma e esenta tangoului, nu?

Si daca nu va iese, dar vreti (chiar vreti!!) sa va iasa, e o vorba: fake it, until you make it! Si asta nu e deloc un lucru rau, iar in acest sens va recomand un clip TED care v-ar putea ajuta sa intelegeti unde bat: "Amy Cuddy: Your body language shapes who you are". Incercati. E numai spre binele vostru. Altfel o sa cautati extazul... din fundul gradinii. Si ramaneti numai cu frustrarea... Si spun asta nu din carti, ci din experienta personala, ca nu!, nu sunteti primele sau singurele care trec prin asa ceva. Si, daca va doriti, se "vindeca" :)

Si am mai observat o tendinta la acesti followeri: nu vor sa se schimbe ei, dar pretind puternic sa se schimbe liderii. Sa faca ei mai mult, sa inteleaga cat de greu le e sa stea pe margine nedansate, sa ia atitudine! Acuma, cred ca e inutil sa mai spun (dar o spun, ca cine stie...): nu putem schimba pe nimeni in afara de noi insine! E ineficient sa incercam sa-i schimbam pe ceilalti. Vreti rezultate, puneti mana - respectiv ochiul - si uitati-va la voi, fara ochelari roz, si schimbati ce nu va place. Testati macar, nu vreau sa ma credeti pe mine pe cuvant. Cand o sa stati pe margine si-o sa va simtiti bine zambind (pentru ca... nu stiu... e muzica buna, oamenii arata frumos pe pista, sunteti relaxate etc), veti incepe sa fiti invitate.

Iar daca nici asta nu va place, am o propunere: luati o pauza de la a fi followeri. Faceti macar 6 luni cursuri de leading, constiincios asa. Mergeti la practici si milongi si intrati pe pista. Dansati cu followeri - cu toti! Si dupa aia povestit-ne si noua cat de simplu e sa fii lider, cat de usor e sa inviti toate fetele, cum nu aveti preferinte in a dansa cu unii followeri si cu altii nu. Si cat de amuzant e ca followerii sa aiba pretentii de la voi in a dansa cu voi, in a face una si alta dupa cum le place lor. Si cat sunteti dispusi - ca lideri - sa va schimbati pentru un follower sau altul (mai ales pentru cei cu care nu ati dansat, sau nu va trage ata sa dansati).

Eu am testat o vreme cum e sa conduci in tango si de atunci am tot respectul pentru ce inseamna sa fii lider in tango! TOT RESPECTUL!

Spun toate asta din post de follower care nu e dansat foarte mult. Dar si asta e relativ. Ce inseamna foarte mult pana la urma? Si-apoi sunt zile si zile, practici si practici, milongi si milongi... Uneori stau toata seara sau am 1 tanda, alteori dansez trei sferturi de seara... Dar imi asum, depinde de mine, de energia cu care vin acolo si de ce transmit. Am invatat (destul de "the hard way") asta si mi-e mie mult mai bine asa.

Si daca nici asta nu va place... ce va mai face sa dansati?... 


Si o ultima vorba "de duh": deschideti ochii si inima, schimbati perspectiva! Altfel ramaneti in cercul vicios al propriilor pareri si frustrari, iar asta face rau - voua in primul rand! E o vorba care-mi place mie mult: "energy flows where attention goes". Asadar, canalizati-va energia pe pozitiv, pe ce va place, la voi si la tango. Nu v-o epuizati pe ce NU!

Sa avem succes in ramura! :)




PS: si tineti minte un lucru - cabeceo va poate fi prieten. Daca vreti sa dansati cu lideri cu care nu ati mai dansat, testati-i cu cabeceo. E elegant si subtil. Daca accepta, poate ca in tot acest timp cat nu v-a dansat a fost doar timid. Daca nu... e evident ce inseamna si nu va mai stresati cu "de ce nu ma danseaza?"

Cu tot dragul, pe cuvant de cercetas! :*
C

Thursday, January 8, 2015

Sunt indragostita!

Iremediabil!


De la prima intalnire – ne-a facut cunostinta un zvapaiat, habar n-avea ce urma sa starneasca... – am stiut ca fiorii si zambetul prostesc de pe fata mea, cauzate de sunetul glasului lui, nu-s trecatoare. In seara aia - sunt ani de-atunci - am zburat spre casa si mi-am petrecut toata noaptea in amintirea gesturilor, sunetelor si prezentei lui. Cred, de fapt stiu cu siguranta, ca nici eu nu realizam cat de profund ma marcase.

Am ramas la fel de indragostita ca atunci chiar daca uneori mai sunt si certuri intre noi... De fapt, trebuie sa recunosc, numai eu ma supar si dau sa plec, nu mai vreau sa-l stiu, sa-l simt, sa-l aud... Mofturi!... Dar stiu ca sunt o norocoasa ca el e foarte intelegator si asteapta sa-mi treaca. Nu m-a certat niciodata! M-a primit inapoi cu bratele deschise si cu aceeasi caldura ca prima oara. 

Am sentimentul ca el ma stie bine, m-a citit cu claritate de la inceput si nu imi ascunde nimic. Mi-e cea mai fidela si realista oglinda, imi pune mereu reflectia in fata fara nici cea mai mica urma de rautate. Ca eu o iau personal si ma ciufulesc... se mai intampla, n-am decat sa-mi asum.

Eu il intuiesc mai mult decat il chiar stiu. Il descopar si redescopar la fiecare intalnire, ma surprinde
mereu, ma incanta si ma vindeca cu fiecare poveste traita in doi. Si-l recunosc nu doar in el, ci mai ales in mine... Nu reusesc sa-i gasesc niciun cusur! Ah, ba da, are unul serios: mi-a creat dependenta. Si chiar si atunci cand imi spun hotarata: Gata! Plec! Sau iau macar o pauza, ca nu mai pot, sunt stoarsa!... chiar si atunci stiu, in sinea mea, profund, ca n-am sa-l pot parasi vreodata.

Abia ce-am trecut printr-o rebeliune la finele anului. Eu, ca de obicei, am vrut sa-mi iau jucariile si sa plec. El n-a zis nimic... Niciodata nu zice nimic. Doar ma imbratiseaza... Si e destul ca sa stiu ca nu voi pleca. Sau chiar daca voi pleca, ma voi intoarce curand si imi va fi bine. Si am plecat – o saptamana am rezistat fara el... Planuisem sa petrecem anul nou impreuna, asa cum am tot facut-o de niste ani, iar acum urma sa fie special. Si nu s-a dezmintit nici de data asta! Mi s-a daruit total si irevocabil, iar eu nici macar nu am avut de ales decat sa fac la fel si noaptea de anul nou imi va ramane – ca multe alte nopti ale noastre – impregnata in piele, in suflet, in toata fiinta!

Si stii ce e ciudat? Ma face sa ma simt bine in alte brate, iar inima zburdalnica se aventureaza uneori catre alte... taramuri. Iar el stie asta. Iar eu nu ma simt vinovata. El e multumit sa fiu eu fericita. Pentru ca pe el am sa-l dansez mereu, indiferent in ce brate. Iar inima mea va fi mereu plina de el, indiferent pe ce taram se afla!

http://youtu.be/IsaOg3KUi6s